JavaScript vs PHP

In articolul de azi, vom vorbi despre doua dintre cele mai populare limbaje de programare folosite vreodata: JavaScript (JS) si PHP. Dupa cum poti observa deja din titlu, vom compara aceste limbaje, sa vedem care este cel mai bun pentru a fi folosit in diferite situatii. Dar prima data, trebuie sa stabilim un lucru, fara care nu putem sa comparam aceste doua tehnologii:

Limbaje Front-end si Back-end

Ambele limbaje sunt folosite in cea mai mare parte, in dezvoltarea web. Practic, sunt utilizate pentru a dezvolta website-uri web sau aplicatii care ruleaza in mediul online. Din acest motiv, exista doua categorii mari de limbaje de programare: front-end si back-end.

Ce inseamna ca un limbaj de programare este unul front-end, sau back-end? Este destul de simplu: Partea de front-end al unui website, este acea parte care este vazuta de catre utilizator. Adica, cea cu care interactioneaza, cand va accesa website-ul.

Simplu spus: este ceea ce se vede in browser. Exista limbaje special create, prin care se construiesc aceste interfete. Atunci ce este back-end-ul? Aceasta parte este cea care nu se vede, dar este la fel de importanta. Back-end-ul este locul unde se executa toate comenzile date de catre un utilizator al website-ului. Pentru a putea folosi un limbaj back-end, ai nevoie de un server si acces la o baza de date (sau mai multe).

PHP vs JavaScript

Dintre aceste doua limbaje, PHP este un limbaj doar pentru back-end, iar JavaScript este folosit in ambele cazuri, dar in front-end ceva mai des. Din moment ce PHP este folosit doar in back-end, le putem compara doar in acest sens. Deci, care dintre cele doua tehnologii este mai buna pentru a dezvolta aplicatii pe server?

PHP are o istorie mai vasta in acest teritoriu decat JavaScript. A aparut pentru prima data in 1995, iar de atunci primeste update regulat la versiuni tot mai noi (7.3 este versiunea actuala – la scrierea acestui articol).

Ce poti face folosind PHP?

  • Poti colecta informatii de la utilizatori
  • Sa interactionezi cu baze de date si MySQL
  • PHP poate lucra cu cookies
  • Sa scrii programe de la zero care ruleaza pe server
  • Multe alte lucruri

In schimb, JavaScript este un limbaj mai tanar, care ofera o functionalitate mai larga, in comparatie cu PHP. De exemplu, il poti folosi sa creezi aplicatii online de la zero, sa dai viata website-urilor web, sa creezi jocuri online si multe alte lucruri.

Dar dupa cum am mentionat mai sus, JS este folosit si ca limbaj de programare server-side. Totusi, pentru a putea folosi JavaScript ca sa scrii aplicatii pentru server, ai nevoie de un framework dedicat acestui scop.

NodeJS este unul dintre cele mai populare framework-uri, care iti da sansa sa lucrezi cu JavaScript pe server. Este usor de instalat, dar partea mai complicata vine atunci cand trebuie sa-l inveti. Din moment ce Node este un framework, are functii putin diferite fata de JavaScript-ul standard.

Un alt aspect la care trebuie sa te uiti, este popularitatea celor doua limbaje. De ce? Pai gandeste-te! Daca unul dintre ele pare sa piarda teritoriu, atunci mai devreme sau mai tarziu va disparea din industrie.

JavaScript este printre cele mai populare limbaje de programare in intreaga lume. Este prezent peste tot (la propriu). In schimb, multa lume spune ca PHP este pe cale de disparitie. Dar chiar asa este?

Daca ne uitam la statistici, acestea spun exact opusul. De exemplu, peste 75% din internet foloseste PHP pana in ziua de azi, ca sa administreze aplicatii server-side.

Un caz exact este platforma de socializare Facebook, care este construit in mare parte folosind PHP. Ideea este ca atat PHP cat si JavaScript, sunt doua limbaje care sunt (si vor fi) in continua cerere.

Castigatorul – JavaScript vs PHP

De fapt, castigatorii sunt ambii. Esti surprins? Chiar nu ai de ce sa fii. De ce? Pentru ca ambele limbaje sunt foarte bune la ceea ce au fost dezvoltate sa faca. Daca cauti un limbaj de programare special creat pentru a lucra cu baze de date pe un server, PHP este perfect.

Dar daca vrei un limbaj multilateral, care poate face o multime de lucruri diferite (printre care si back-end), atunci JavaScript este alegerea potrivita. Pana la urma, fiecare limbaj este dedicat unui domeniu anume. Alegerea trebuie sa o faci in conformitate cu acest fapt.

Buletin informativ

Introdu adresa ta de e-mail mai jos pentru a te abona la Buletinul nostru Informativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA